În zilele de 23 – 25 februarie Școala de Sport din or Briceni a fost gazda Turneului Internațional la mini-fotbal juniori anul nașterii 2006-2007 în memoria sergentului de poliție Alexandru Clim. La turneu au participat 8 echipe din orașele Ocnița, Rîșcani, Drochia, Bălți, Ungheni, satul Brătușeni, echipa Școlii de Sport Briceni și echipa din orașul Cernăuți. Turneul este organizat și desfășurat în colaborare dintre Direcția Învățământ Tineret și Sport Briceni și Inspectoratul de Poliție Briceni. Prezent la Turneu șeful Direcției Învățământ Tineret și Sport Briceni, dl Vitalie Știrbu a menționat necesitatea de a promova sportul în rândul copiilor și a păstra vie amintirea sergentului de poliție Alexandru Clim care a murit în exercițiul funcțiunii împlinindu-și datoria de a apăra ordinea publică. Campioni ai Turneului a devenit echipa din orașul Cernăuți, locul II – echipa Școlii de Sport Briceni și locul III – echipa din orașul Drochia. Deasemenea cu diplome și premii au fost menționați cei mai buni jucători, câte unul din fiecare echipă.
februarie
28
2018
















