iulie
09
2025

Se anunță organizarea audierilor publice pe marginea proiectului de decizie „Cu privire la fuzionarea instituţiilor de învăţământ din com. Larga”

Direcția Învățământ, Tineret și Sport a Consiliului raional Briceni anunță organizarea audierilor publice pe marginea proiectului de decizie „Cu privire la fuzionarea instituţiilor de învăţământ din com. Larga” pentru următoarea ședință a Consiliului raional.

Audierile publice se vor desfășura marți, 15 iulie 2025, la ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului raional Briceni, situat în or. Briceni, str. Independenței, 48, etajul 1.

Materialele ce reflectă proiectul de decizie sunt disponibile pe pagina web a DÎTS Briceni: https://briceni.educ.md și a Consiliului raional Briceni: https://briceni.md.

Sugestiile referitoare la proiectul de decizie supus dezbaterilor publice pot fi expediate până la data de 14 iulie 2025 la adresele de e-mail:
ditsbriceni@gmail.com și aplbriceni@rambler.ru.

Reprezentanții societății civile și persoanele interesate sunt invitați să prezinte sugestii.