iulie
23
2026

AVIZ!

Primăria satului Bulboaca, raionul Briceni, anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de director al Instituției de Educație Timpurie „Romanița” din satul Bulboaca, raionul Briceni.

La funcția de director al instituției poate candida persoana care întrunește cumulativ următoarele condiții:

• deține cetățenia Republicii Moldova;
• deține studii superioare universitare în domeniul educației;
• deține o experiență profesională de cel puțin trei ani într-o funcție de conducere sau în activitatea didactică;
• la data expirării termenului de depunere a dosarelor, nu împlinește vârsta de 65 ani;
• cunoaște limba română;
• este declarată aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției, conform certificatului medical eliberat de medicul de familie;
• nu are antecedente penale;
• nu a fost concediată în ultimii 5 ani în temeiul art. 86 alin. (1) lit. g)–r) din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 sau destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
• nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere;
• demonstrează o reputație ireproșabilă.

Nu poate fi admisă la concurs persoana care:

• a fost condamnată pentru infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepțional de grave săvârșite cu intenție, chiar dacă antecedentele penale au fost stinse;
• are antecedente penale nestinse pentru comiterea altor infracțiuni sau interdicții aplicate pentru comiterea acestora;
• manifestă un comportament sau desfășoară o activitate incompatibilă cu normele Codului de etică al cadrului didactic, confirmată prin decizia Consiliului de etică necontestată;
• a comis un abuz prin care a încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului, stabilit prin hotărâre judecătorească emisă de instanțele naționale sau internaționale.

Dosarul de concurs trebuie să cuprindă următoarele acte obligatorii:

1. Cererea de participare la concurs, conform modelului specificat în Regulamentul de concurs (anexa nr. 1);
2. Copia actului de identitate;
3. Copia/copiile actului/actelor de studii;
4. Copia actelor care atestă vechimea în activitatea managerială sau didactică;
5. Curriculum vitae, conform modelului specificat în Regulamentul de concurs (anexa nr. 2);
6. Certificatul medical eliberat de medicul de familie, care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere al sănătății pentru exercitarea funcției;
7. Cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere;
8. Declarația pe propria răspundere privind prezentarea, la data interviului, a proiectului planului de dezvoltare al instituției pentru cinci ani;
9. Declarația pe propria răspundere că persoana nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere și că are o reputație ireproșabilă în sensul prevederilor pct. 14, subpct. 11) din Regulament.

Candidatul poate anexa și alte documente relevante, inclusiv copii ale actelor care confirmă gradul didactic/managerial și/sau titlul științific/științifico-didactic, recomandări, acte privind formarea continuă, performanțele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale, naționale și internaționale, publicații didactice și științifice, statutul de expert/evaluator național sau internațional, precum și documente privind elaborarea și gestionarea proiectelor educaționale, comunitare, corporative sau a altor proiecte.

Candidații pentru ocuparea funcției de director depun dosarul personal sau prin reprezentant la Primăria satului Bulboaca, prin poștă sau prin e-mail (primaria.bulboaca-briceni@apl.gov.md), în termen de 30 de zile calendaristice din ziua publicării anunțului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

În cazul depunerii personale sau prin reprezentant, actele necesare pot fi autentificate de notar, certificate „corespunde cu originalul” de către subdiviziunea resurse umane a unității sau de conducătorul instituției în care candidatul activează ori prezentate în copie împreună cu originalele pentru verificarea autenticității.

Primăria satului Bulboaca
s. Bulboaca, r. Briceni.