La data de 27 martie, delegații ale 8 Consilii raionale din Republica Moldova, printre care reprezentanții Consiliului raional Briceni au semnat acorduri de cooperare cu Consiliul Județean Iași. Consiliul raional Briceni a fost reprezentat de dl Anatolie Caduc, vicepreședintele raionului și dl Vitalie Știrbu, șeful Direcției Învățământ Tineret și Sport Briceni .
Parteneriatele încheiate vizează colaborări și realizarea proiectelor transfrontaliere în domeniile: economie, cultură, sport, tineret, educație, turism, transport, protecție medico-socială și protecția mediului înconjurător.
Delegațiile Consiliilor raionale din Republica Moldova deasemenea au avut întâlniri cu membrii Consiliului Județean Iași, Prefectura și Primăria orașului.









