septembrie
02
2024

Anunț concurs pentru ocuparea funcției de director în Liceul Teoretic Lipcani

Direcţia Învăţământ, Tineret şi Sport Briceni anunţă concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de director al Liceul Teoretic Lipcani.

La funcția de director al instituţiei de învăţământ general poate candida persoana care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

– deține cetățenia Republicii Moldova;

– are studii superioare universitare;

– are o vechime în activitatea didactică de cel puţin trei ani;

– la data expirării termenului de depunere a dosarelor, nu împlineşte vârsta de 65 ani;

– cunoaște limba română;

– este aptă din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic) pentru exercitarea funcției;

– nu are antecedente penale;

– nu a fost concediată în ultimii 5 ani pe baza art.86 alin.(1) lit. l), m) și n) din Codul muncii.

Candidații pentru ocuparea funcției de director al instituției nominalizate depun dosarul de concurs personal sau prin reprezentantul său (la anticamera DÎTS Briceni), prin poștă sau prin e-mail (ditsbriceni@gmail.com), în termen de 30 zile calendaristice din ziua publicării anunțului.

Dosarul de concurs trebuie să cuprindă următoarele acte obligatorii:

  1. Cererea de participare la concurs conform modelului specificat în Regulamentul de concurs;
  2. Copia actului de identitate;
  3. Copia/copiile actului/actelor de studii;
  4. Copia carnetului de muncă sau alte documente confirmative pentru vechimea în activitatea didactică;
  5. Curriculum vitae conform modelului specificat în Regulamentul de concurs;
  6. Certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic și neuropsihic, pentru exercitarea funcției;
  7. Cazierul judiciar sau declarația de propria răspundere.

Candidatul poate anexa şi alte documente pe care le consideră relevante, inclusiv copia/copiile actului/actelor ce confirmă gradul didactic/managerial şi/sau titlul ştiintific/ştiintifico-didactic, recomandări, copii ale actelor care atestă formarea continuă, performanţele profesionale şi manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/ naţionale/internaţionale, publicaţiile didactice şi ştiintifice, statutul de expert/evaluator naţional/internaţional etc.

Direcția Învățământ, Tineret și Sport Briceni: or.Briceni, str.Ștefan cel Mare, 38.

Termen-limită de prezentare a dosarelor: 01.10.2024.

Datele despre numarul de elevi a instituţiei, bugetul pe ultimii ani, starea infrastructurii existente, proiectele în derulare se poate de accesat pe saitul Centrul Tehnologii Informaţţionale şi Comunicaţionale în Educaţie (ctice.md, link-ul “Navigare şcoli”)